Responsive Joomla Templates by BlueHost Coupon

Inlocuirea orezului alb cu orez integral sau cu alte cereale scade riscul de producere a diabetului

Created: Wednesday, 14 July 2010 Last Updated: Thursday, 16 January 2014 Written by irina

Intr-un studiu recent, cercetatorii de la Universitatea Harvard au stabilit ca inlocuirea orezului alb consumat de cel putin 5 ori pe saptamana cu orez brun de cel putin 2 ori pe saptamana, scade riscul de producere a diabetului de tip 2.
Cercetatorii au stabilit ca inlocuirea a 50 de grame de orez alb cu aceeasi cantitate de orez brun, reduce riscul de producere a diabetului de tip 2 cu 16%, iar inlocuirea cu alte cereale integrale cum ar fi grau sau secara reduce riscul de producere a diabetului cu 36%.

Studiul a fost realizat pe 157.463 femei si 39.765 barbati pe o perioada cuprinsa intre 12 si 16 ani si a inclus si chestionare cu privire la modul de viata si starea de sanatate.

Orezul integral are un continut mai mare in fibre, minerale, vitamine decat orezul alb care este rafinat. Din acest motiv orezul integral este de preferat, deoarece conform unor studii, fibrele cresc sensibilitatea la insulina si diminueaza riscul de producere a diabetului.

Sursa:
“White Rice, Brown Rice, and Risk of Type 2 Diabetes in US Men and Women,” Qi Sun, Donna Spiegelman, Rob M. van Dam, Michelle D. Holmes, Vasanti S. Malik, Walter C. Willett, Frank B. Hu, Archives of Internal Medicine, online June 14, 2010.

Hits: 2687